Otros libros que te pueden interesar

• 

  Al patrulea

  Kjell Ola Dahl

  • 0
  • 0
  • 0

  Mix poliţist norvegian: o crimă, o femeie fatală, black metal şi gangsteri «Fanii genului poliţist vor devora acest roman.» Kirkus Review
  
  În timpul unui raid de rutină al poliţiei, inspectorul Frank Frølich din Oslo îi salvează viaţa lui Elisabeth Faremo, o femeie de o frumuseţe stranie, cu o privire enigmatică, prinsă accidental într-un schimb de focuri. Câteva săptămâni mai târziu, cei doi se întâlnesc întâmplător – însă relaţia lor ulterioară nu mai e rodul coincidenţei.
  Când Frølich află că frumoasa misterioasă este sora unui infractor căutat de poliţie, membru al unei bande de hoţi, este deja prea târziu.
  Coborând în întunecata lume interlopă a metropolei norvegiene, dar şi a propriului său suflet, Frølich începe o călătorie periculoasă. Suspendat din serviciu, îndrăgostit fără speranţă şi căutând o fărâmă de adevăr în acest haos de promiscuitate şi minciuni, el trebuie să afle dacă este manipulat... înainte ca viaţa lui să o ia pe o cale fără putinţă de întoarcere.

  Ver libro

• 

  În așteptare

  Adina Popescu

  • 0
  • 0
  • 0

  Umbrele serii se lasă peste piața Obor. A mai trecut o vară, nu s-a schimbat nimic. Aerul devine vălurit și prea dens, mă simt ca într-un acvariu, dincolo de pereții lui de sticlă, se vede undeva, departe, orașul. Ne cresc la toți branhii și respirăm ca peștii, bule mari cu cuvintele pe care le rostim se ridică leneș la suprafață. Ne vom adapta, vom supraviețui. Nea Ștefan e la a șasea bere, se uită cu jind la a șaptea.

  Ver libro

• 

  Melancolia

  Mircea Cartarescu

  • 0
  • 0
  • 0

  "Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa."

  Ver libro

• 

  Jocurile căinței

  Barry Eisler

  • 0
  • 0
  • 0

  Eu si Delilah ne intersectaseram in Macao, unde am descoperit ca eram interesati amandoi de dealerul de arme Achille Belghazi pentru uciderea caruia fusesem angajat, dar pe care oamenii lui Delilah il doreau viu ca sa obtina de la el informatii importante. Intr-un final noi doi izbutiseram sa convenim un armistitiu fragil si lucrurile se terminasera bine. Ba chiar foarte bine, daca puneam la socoteala luna pe care o petrecusem dupa aceea cu Delilah in Rio, inainte ca amandoi sa revenim in lumile noastre diferite.
  
  In ciuda chimiei personale dintre noi, nu ma incredeam complet in Delilah; la urma urmelor, era o agenta, cu propriile ei planuri profesionale. De aceea insistasem ca israelienii sa vina in Nagoya, un oras japonez mare aflat la peste trei sute de kilometri vest de Tokio. Pentru mine Nagoya insemna teren nativ, dar pentru
  doi israelieni vizitatori, si pentru orice aiti neinvitati pe care ar fi putut decide sa-i aduca, ar fi fost nefamiliar si inconfortabil, iar acolo ei insisi ar fi fost linistitor de batatori la ochi. Tokio mi-ar fi slujit mai bine scopurilor, insa preferam sa-l vizitez cat mai rar. Trecusera doi ani de cand ma confruntasem cu Yamaoto, maestrul
  papusar dinapoia coruptiei endemice a Japoniei, totusi stiam ca nu
  uita, era razbunator si m-ar fi cautat in Tokio.

  Ver libro

• 

  Florile pierdute ale lui Alice Hart

  Holly Ringland

  • 0
  • 0
  • 0

  Florile pierdute ale lui Alice Hart a câștigat General Fiction Book of the Year în cadrul Australian Book Industry Awards 2019 • Selectat în TOP 10 pe listele de bestselleruri din Australia în 2018 și din SUA în 2019 • Ales de Women's National Book Association pe lista de 20 de romane recomandate pentru cluburile de carte din SUA în 2019 • Nominalizat pe lista lungă la International Dublin Literary Award 2020 • În curs de ecranizare TV • Un roman de debut impresionant, tradus în peste 30 de țări, despre poveștile care ne bântuie și despre cele pe care ni le spunem pentru a supraviețui.
  
  
  
  Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.

  Ver libro

• 

  Recviem vesel pentru tata

  Radu Paraschivescu

  • 0
  • 0
  • 0

  "Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.
  
  Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi?
  
  Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase.
  
  Şi atunci, de ce o scriu?
  
  Fiindcă nu pot să n-o fac.
  
  «Prea puţin» e mai mult decât «deloc».
  
  Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză.
  
  Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine." — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020
  
  
  
  ,,Cum să-ţi placă, domnule... ăștia?" Sunt recunoscător serviciului de corectură şi întregii edituri Humanitas fiindcă nu mi-a eliminat cuvântul "ăştia" din titlul povestirii. Aud că prin grădiniţe şi chiar în primele clase de şcoală se practică acest nou tip de prigoană. Copiii sunt învăţaţi că se spune "acesta" şi "aceasta", nici­de­cum "ăsta" şi "asta". Dan Spătaru a murit la timp. Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii că a folosit un limbaj nepotrivit când i-a cântat ţărăncuţei "De data asta, măi fată, / Zi bogdaproste c-ai scăpat"...

  Ver libro