Outros livros que poderiam interessá-lo

• 

  Bărbații

  Holly Gramazio

  • 0
  • 0
  • 0

  „O bijuterie de carte care impune timpului legi proprii.“ Gabrielle Zevin 
   
  „Foarte, foarte amuzantă. “ Claire Lombardo 
   
  Îl vrei pe bărbatul acesta? Nu? Dar pe acesta? 
   
  Când Lauren se întoarce acasă, în apartamentul său din Londra, noaptea târziu, este întâmpinată la ușă de soțul ei, Michael. Există însă o problemă – ea nu este căsătorită. Nu l­-a mai văzut niciodată pe acest bărbat. Dar, judecând după spusele prietenilor, după decorul mult îmbunătățit și după fotografiile din propriul telefon, sunt împreună de ani întregi. În timp ce Lauren încearcă să înțeleagă cum ar putea fi căsătorită cu cineva pe care nu-­și amintește să-l fi întâlnit, Michael se urcă în pod pentru a schimba un bec și dispare brusc. În locul lui apare un bărbat nou și o viață nouă, ușor modificată, se reorganizează în jurul ei. Dându-­și seama că podul creează un șir infinit de soți, Lauren își pune următoarea întrebare: dacă a­-ți schimba viața este la fel de simplu ca a schimba un bec, cum știi că ai ales calea potrivită? Când încetezi să încerci o altă variantă, sperând că e mai bună și începi să trăiești cu adevărat? 
   
  Un roman palpitant și original, Bărbații explorează cu o excepțională abilitate modul în care ne orientăm în viață, în dragoste și într-o lume a opțiunilor fără sfârșit. 
   
  Holly Gramazio este scriitoare, designer de jocuri și organizatoare de evenimente, originară din Adelaide. În prezent locuiește la Londra. A fondat festivalul de jocuri experimentale Now Play This și a scris scenariul pentru premiatul joc video indie Dicey Dungeons. Este interesată mai ales de reguli, activități ingenioase, orașe, grădini. Îi place să inventeze jocuri care îi determină pe oameni să acționeze creativ și apreciază arta care îi face să interacționeze cu mediul înconjurător în moduri noi. Bărbații este primul său roman.

  Ver livro

• 

  Caragiale Scrisoarea pierdută

  Bogdan-Alexandru Stănescu

  • 0
  • 0
  • 0

  "Eram încongiurat de poezie proastă prin redacţii şi-n tipografii, curgea cerneala ieftină ca apa Dîmboviţei şi atîta m-a scîrbit excesul acesta de prost-gust şi oh şi ah şi istorie naţională măreaţă, că am început s-o iau la forfecat şi-am descoperit că-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez şi s-o iau în derîdere decît să mimez a poetiza."
  
  "Nu-i limbă pe lumea asta cu înjurături mai frumoase şi mai pline de fantezie cum e daco-româna, puiule. Şi cum să nu isbucneşti cu Paştele şi anafura, cînd tu îi dai boului să culeagă «Libertăţile publice au fost cîştigate cu preţul...» şi cornuta halitoare de tutun culege «Libaţiile pubice»? Zi matale, căci eşti philologos!"
  
  "Te vei fi întrebînd, Herr Doktor, ce se întîmplase. Se întîmplase că mîna lungă şi vînjoasă a lui Bachus se amestecase în fericirea noastră. Corespondentul, Paştele şi anafura lui, se luase de cu seara la băut cu nişte muscali şi, după cîteva sticle bune de votkă, ăia-i dăduseră asigurări, în batjocură, că în chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Paşa depunea steagurile în faţa celor două armate aliate. Spre dimineaţă, ăsta, mort de beat, dă fuga şi ne trimite telegrama blestemată. Din nefericire, Médoc nu era încă fini, nici Votca şi Tzuica încă nu erau dedans!"
  
  Născut în 1852 în satul Haimanale, Ion Luca Caragiale a fost primul copil al lui Luca Ştefan Caragiale şi al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Spre deznădejdea tatălui său, a fost atras de teatru încă din copilărie, fiind fascinat de reprezentaţiile unchiului Iorgu Caragiale. Fire conflictuală şi dispreţuind politica mioritică şi prefăcătoria din rîndul intelectualităţii, pe care în dese rînduri le-a satirizat în publicistica lui, tînărul Caragiale şi-a atras multe antipatii. Primul său contact cu Teatrul Naţional a fost ca sufleor şi copist. Mai tîrziu a publicat şi apoi i s-a pus în scenă prima piesă de teatru, O noapte furtunoasă, şi, cu toate că a avut parte de numeroase reacţii negative, acesta a fost începutul ascensiunii sale ca dramaturg reprezentativ al comediei româneşti. A avut numeroase iubiri pasagere, însă cea care i-a furat inima şi care i-a devenit soţie a fost Alexandrina Burelly. Avînd de întreţinut o familie numeroasă, era mereu în căutarea unor noi surse de venit, încercînd chiar, de mai multe ori, să-şi deschidă o berărie. Relaţia sa de prietenie – inconstantă – cu Mihai Eminescu a fost pusă la grea încercare cînd a ieşit la lumină idila dramaturgului cu Veronica Micle, marea dragoste a poetului. După ce a scăpat de grija banilor, în urma unei moşteniri, s-a mutat cu familia la Berlin, unde a şi murit în 1912. Este considerat fondatorul teatrului comic din România, iar piesele lui sînt jucate şi astăzi pe scenele teatrelor naţionale.

  Ver livro

• 

  Circul nostru vă prezintă

  Lucian Dan Teodorovici

  • 0
  • 0
  • 0

  "Lucian Dan Teodorovici e un maestru al circului suicidar, al bufonadelor patibulare. În pofida deriziunii însă, cartea lui Teodorovici e tristă, ca existenţialismul de cîrciumă şi gang. Tristeţe amărîtă şi sordidă, insidioasă ca o igrasie care-l îmbibă, finalmente, pe ipocritul spectator, ce moţăie în tihna dulce a unei «bune conştiinţe»." (Şerban Foarţă)
  
  "O umanitate dezabuzată, cu inşi cretini şi femei epileptice care cad în biserică, un peisaj cu loseri jalnici şi curve de doi bani, cu blocuri şi vecini de un burlesc agresiv, totul adunat în persoana de existenţialism parodiat a Naratorului («ca întotdeauna, şi astăzi vreau să mă sinucid») în care – dacă vrei – simţi vag greaţa sartriană, «serviciile» inutile ale lui Clémence din Căderea camusiană, umbra Solitarului ionescian ş.a.m.d., trecuţi prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov." (Dan C. Mihăilescu)
  
  "Un roman care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întîmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit." (Marius Chivu)

  Ver livro

• 

  Parohia

  Dan Coman

  • 0
  • 0
  • 0

  Parohia este monografia bizară a unei aşezări imaginare din anii tragici şi groteşti ai unei dictaturi agonizante şi totodată un fals, ironic bildungsroman. Satul e văzut prin ochii unui antierou care refuză să se maturizeze, un soi de adolescent de 30 de ani, îndrăgostit de halucinata Ninia – o fată misterioasă, mereu însoţită de un cortegiu de creaturi stranii, animale fără nume, ce sfidează orice taxonomie. Textul inconfundabil al lui Dan Coman îmbină prozaismul notaţiei realiste şi lirismul unui imaginar fantasmatic ce irumpe din miezul cotidianului banal, amestecă într-o formulă senzaţională cruzimea şi duioşia, şarja şi fantezia, neverosimilul vieţii reale şi veracitatea "irealităţii imediate".
  
  "De o frumuseţe stranie prin lirismul grotesc în care se amestecă religiosul, fantasticul, ruralul şi politicul, Parohia este o carte admirabilă ce conţine cîteva episoade memorabile. Inspirată din şi descriind lumea rurală cu ritualurile gospodăreşti şi religioase specifice (exceptîndu-l pe Sorin Stoica, cine dintre tinerii scriitori a mai publicat o carte întreagă cu acest subiect ieşit din moda literară acum cîteva decenii?!), scrisă aproape fără cusur, Parohia este una dintre cele mai bune cărţi ale lui Dan Coman." (Marius Chivu)

  Ver livro

• 

  Portretul căsătoriei

  Maggie O’Farrell

  • 0
  • 0
  • 0

  Autoarea bestsellerului Hamnet 
   
  Măritată peste noapte cu Alfonso d’Este, duce de Ferrara, Modena și Reggio, Lucrezia părăsește Florența natală pentru a trăi la o curte străină ale cărei obiceiuri îi par stranii și unde prezența ei nu este tocmai dorită. Chiar și soțul ei pare o enigmă: este fie un estet înconjurat de artiști, fie un despot în fața căruia tremură și propriile-i rude. În timp ce pozează la nesfârșit pentru un portret menit a-i surprinde frumusețea pentru eternitate, Lucrezia înțelege că în ochii curții ea nu îndeplinește decât rolul de mamă a viitoarei dinastii din Ferrara. 
   
  „Nu am putut lăsa din mână această poveste incredibilă și adevărată." Reese Witherspoon 
   
  „Într-o vreme în care s-a tot vorbit despre scriitori care «dau glas» trecutului, O’Farrell are curajul să aducă în prim-plan personajele fără glas ale istoriei." The Scotsman 
   
  „O’Farrell este una dintre cele mai provocatoare romanciere în viață." The Washington Post 
   
  „Această narațiune readuce la viață o adolescentă uitată de istorie." People Magazine 
   
  Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Pandora M, 2021) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor. Volumul de memorii I Am, I Am, I Am (2017; Exist, exist, exist, Pandora M, 2022) s-a numărat printre finaliștii la Women's Prize for Fiction.

  Ver livro

• 

  Sindromul Stavroghin

  Alina Pavelescu

  • 0
  • 0
  • 0

  Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici. Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.
  
  "Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sindromul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat și, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui și hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine și rău. Azi, cred că știu ce îl înfricoșa pe Stavroghin: nu neputința lumii de a empatiza cu remușcarea lui, ci propria neputință de a traversa deșertul mântuirii. Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiași drum demonic. Nu te poți mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o lașitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăiești. Dacă aș fi torționar pocăit în căutarea mântuirii, aș fugi mai ales din calea celor dispuși să mă ierte prea ușor și m-aș ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu." – Alina Pavelescu

  Ver livro