Begleiten Sie uns auf eine literarische Weltreise!
Buch zum Bücherregal hinzufügen
Grey
Einen neuen Kommentar schreiben Default profile 50px
Grey
Jetzt das ganze Buch im Abo oder die ersten Seiten gratis lesen!
All characters reduced
Lenjerie 120 ilustraţii - cover

Lenjerie 120 ilustraţii

Klaus Carl

Verlag: Parkstone International

  • 0
  • 0
  • 0

Beschreibung

Ce spun despre societatea noastră miile de imagini cu sutiene și chiloți pe corpuri perfect sculptate pe care le vedem răspândite pe panourile publicitare și în reviste?
Multe femei se răsfață cu lenjerie intimă pentru a le face pe plac bărbaților. Cu toate acestea, încă din antichitate, femeile au ținut întotdeauna lenjeria ascunsă sub hainele exterioare. Astfel, lenjeria trebuie să fie mai mult decât o momeală erotică.
Autoarele Muriel Barbier și Shazia Boucher au cercetat iconografia pentru a explora relația dintre lenjerie și societate, dezvăluind economia și coridoarele intimității. Ei corelează lenjeria cu emanciparea, întrebându-se dacă aceasta afirmă libertăți nou descoperite sau pur și simplu se adaptează la valorile sociale în schimbare. Această carte Mega Square conține imagini de lenjerie din secolul al XVII-lea până în secolul al XXI-lea.
Verfügbar seit: 05.02.2023.
Drucklänge: 63 Seiten.

Weitere Bücher, die Sie mögen werden

  • Expresionismul - cover

    Expresionismul

    Ashley Bassie

    • 0
    • 0
    • 0
    Max Beckmann, Otto Dix, George Grosz, Emil Nolde, E.L. Kirchner, Paul Klee, Franz Marc dar şi austriecii Oskar Kokoschka şi Egon Schiele se numără printre artiştii individualişti întrun înalt grad ai generaţiei care a contribuit la mişcarea vivace şi deseori controversată a Expresionismului din Germania şi Austria începutului de secol XX. Această carte vi-i prezintă pe aceşti artişti şi lucrările lor. Autorul, istoricul de artă Ashley Bassie, explică modul în care arta expresionistă a deschis drumul spre considerarea temelor psihologice, emoţionale şi sociale ale începutului de secol XX într-un alt fel, nou, intens şi evocativ. Volumul tratează dezvoltarea Expresionismului şi cuvintele sale cheie, subliniind factorul imagine, deseori intens subiectiv şi aspiraţiile şi conflictele din care a rezultat acesta, concentrându-se în acelaşi timp cu exactitate asupra artiştilor curentului.
    Zum Buch
  • Natură moartă - cover

    Natură moartă

    Victoria Charles

    • 0
    • 0
    • 0
    Cézanne a transformat o ceașcă de ceai în ceva viu, ridicând natura moartă până la punctul în care a încetat să mai fie inanimată. Wassily Kandinsky a spus despre artistul francez: "A pictat aceste lucruri ca pe niște ființe umane pentru că a fost înzestrat cu darul de a desluși viața interioară din orice lucru." Pe lângă cele ale lui Cézanne, această carte este dedicată picturilor de natură moartă ale unor artiști precum Van Gogh, Matisse, Chardin și Picasso.
    Zum Buch
  • Paul Cézanne și opere de artă - cover

    Paul Cézanne și opere de artă

    Natalia Brodskaya

    • 0
    • 0
    • 0
    De la moartea sa, în urmă cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a născut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericită perioadă a vieții sale a fost prima tinerețe petrecută în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douăzeci și unulea an. 
        În timpul războiului franco-prusac a dezertat din armată, împărțindu-și timpul între pictura în aer liber și atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de artă: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi dă dureri. Să pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lângă Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alături de impresioniști în 1874 și în 1877. A fost primit cu batjocură, ceea ce l-a rănit profund.
         Ambiția lui Cézanne, după propriile sale cuvinte, era "să facă din impresionism ceva la fel de solid și durabil ca picturile din muzee". Scopul său era să realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri strălucitoare și vibrante. Cézanne dorea să păstreze culoarea naturală a unui obiect și să o armonizeze cu diferitele influențe de lumină și umbră care încearcă să o distrugă; să elaboreze o scară de tonuri care să exprime masa și caracterul formei.
         Lui Cézanne îi plăcea să picteze fructe, deoarece îi permiteau să aibă modele ascultătoare, iar el era un muncitor lent. El nu intenționa să copieze pur și simplu un măr. A păstrat culoarea dominantă și caracterul fructului, dar a accentuat atracția emoțională a formei printr-o schemă de tonuri bogate și concordante. În picturile sale de natură moartă, este un maestru. Compozițiile sale de fructe și legume sunt cu adevărat dramatice; au greutatea, noblețea și stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodată unui măr roșu o convingere atât de aprinsă, o simpatie atât de autentic spirituală sau o observație atât de îndelungată. Niciun alt pictor de aceeași abilitate nu a rezervat vreodată naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminența cunoașterii, calitatea cea mai esențială pentru orice efort creator.
        Moartea tatălui său, în 1886, a făcut din el un om bogat, dar nu și-a schimbat cu nimic modul de viață abstinent. La scurt timp după aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul său din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudată, o neagră disperare. A devenit din ce în ce mai sălbatic și mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul său în copaci, abandonându-le pe câmp și dându-le fiului său pentru a le tăia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix.
         La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenția de a cumpăra pe bază de speculă toate Cézannes-urile pe care le putea lua, țăranii, auzind că un nebun din Paris dădea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un număr considerabil de naturi moarte și peisaje. Bătrânul maestru din Aix a fost copleșit de bucurie, dar recunoașterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie torențială.
    Zum Buch
  • Pablo Picasso și opere de artă - cover

    Pablo Picasso și opere de artă

    Victoria Charles

    • 0
    • 0
    • 0
    Picasso s-a născut spaniol și, după cum se spune, a început să deseneze înainte de a putea vorbi. De mic copil a fost atras instinctiv de instrumentele artistului. În copilăria timpurie putea petrece ore întregi într-o concentrare fericită desenând spirale cu un sens și o semnificație cunoscute doar de el însuși. Alteori, evitând jocurile copiilor, își trasa primele desene în nisip. Această exprimare timpurie a sinelui promitea un dar rar. Malaga trebuie menționată, deoarece acolo, la 25 octombrie 1881, s-a născut Pablo Ruiz Picasso și acolo și-a petrecut primii zece ani din viață. Tatăl lui Picasso a fost pictor și profesor la Școala de Arte Frumoase și Meserii. Picasso a învățat de la acesta elementele de bază ale formării artistice academice formale. Apoi a studiat la Academia de Arte din Madrid, dar nu și-a terminat niciodată studiile. Picasso, care nu împlinise încă optsprezece ani, ajunsese în punctul său de maximă rebeliune; a respins estetica anemică a academiei împreună cu proza pedestră a realismului și, în mod firesc, s-a alăturat celor care se numeau moderniști, artiștilor și scriitorilor nonconformiști, cei pe care Sabartés îi numea "elita gândirii catalane" și care erau grupați în jurul cafenelei artiștilor Els Quatre Gats. În anii 1899 și 1900, singurele subiecte pe care Picasso le considera demne de a fi pictate erau cele care reflectau "adevărul final"; caracterul trecător al vieții umane și inevitabilitatea morții. Primele sale lucrări, încadrate sub numele de "Perioada albastră" (1901-1904), constau în picturi cu nuanțe albastre, influențate de o călătorie prin Spania și de moartea prietenului său, Casagemas. Chiar dacă Picasso însuși a insistat în repetate rânduri asupra naturii interioare, subiective a Perioadei Albastre, geneza acesteia și, mai ales, albastrul monocromatic au fost explicate timp de mulți ani ca fiind doar rezultatele diferitelor influențe estetice. Între 1905 și 1907, Picasso a intrat într-o nouă fază, numită "Perioada Trandafirilor", caracterizată de un stil mai vesel, cu culori portocalii și roz. În Gosol, în vara anului 1906, forma feminină nud a căpătat o importanță extraordinară pentru Picasso; el a echivalat o goliciune depersonalizată, aborigenă, simplă, cu conceptul de "femeie"...
    Zum Buch
  • Michelangelo și opere de artă - cover

    Michelangelo și opere de artă

    Eugène Müntz

    • 0
    • 0
    • 0
    Michelangelo, ca și Leonardo, a fost un om cu multe talente; sculptor, arhitect, pictor și poet, el a realizat apoteoza mișcării musculare, care pentru el era manifestarea fizică a pasiunii. Și-a modelat arta desenului, a îndoit-o, a răsucit-o și a întins-o până la limitele extreme ale posibilităților. Nu există peisaje în pictura lui Michelangelo. Toate emoțiile, toate pasiunile, toate gândurile umanității erau personificate în ochii lui în trupurile goale ale bărbaților și femeilor. Rareori își concepea formele umane în atitudini de imobilitate sau de repaus. Michelangelo a devenit pictor pentru a putea exprima într-un material mai maleabil ceea ce simțea sufletul său titanesc, ceea ce imaginația sa de sculptor vedea, dar ceea ce sculptura îi refuza. Astfel, acest admirabil sculptor a devenit creatorul, la Vatican, al celui mai liric și epic decor văzut vreodată: Capela Sixtină. Profuzia invenției sale este răspândită pe această vastă suprafață de peste 900 de metri pătrați. Există 343 de figuri principale de o varietate prodigioasă de expresie, multe de dimensiuni colosale, la care se adaugă un număr mare de figuri secundare introduse pentru efect decorativ. Creatorul acestui vast proiect avea doar treizeci și patru de ani când și-a început lucrarea. Michelangelo ne obligă să ne extindem concepția despre frumos. Pentru greci, era vorba de perfecțiunea fizică; dar lui Michelangelo nu-i păsa prea mult de frumusețea fizică, cu excepția câtorva cazuri, cum ar fi pictura lui Adam de pe tavanul Sixtinei și sculpturile sale din Pietà. Deși stăpân pe anatomie și pe legile compoziției, a îndrăznit să le ignore pe amândouă, dacă era necesar pentru a-și exprima concepția: să exagereze mușchii figurilor sale și chiar să le pună în poziții pe care corpul uman nu și le putea asuma în mod natural. În ultima sa pictură, Judecata de Apoi de pe peretele din capătul Sistinei, și-a revărsat sufletul ca un torent. Michelangelo a fost primul care a făcut ca forma umană să exprime o varietate de emoții. În mâinile sale, emoția a devenit un instrument pe care a cântat, extrăgând teme și armonii de o varietate infinită. Figurile sale ne poartă imaginația mult dincolo de semnificația personală a numelor care le sunt atașate.
    Zum Buch
  • Simbolismul - cover

    Simbolismul

    Nathalia Brodskaïa

    • 0
    • 0
    • 0
    Simbolismul a apărut în Franţa şi Europa între anii 1880 şi începutul secolului XX. Simboliştii, fascinaţi de mitologia antică, au încercat să evite dominaţia pe care gândirea raţională o exercita asupra ştiinţei. Îşi doreau să transceandă lumea vizibilă şi raţională pentru a atinge tărâmul gândirii pure, experimentând constant cu limitele inconştientului. Francezii Gustave Moreau, Odilon Redon, belgienii Fernand Khnopff şi Félicien Rops, englezii Edward Burne-Jones şi Dante Gabriel-Rossetti, cât şi olandezul Jan Toorop sunt cei mai reprezentativi artişti ai acestui curent.
    Zum Buch