Profesionistul
George Arion
Narrator Traian Măicănescu
Publisher: Storyside
Summary
Profesionistul și Țintă în mișcare. Două romane într-o singură carte, apărută prima oară în 1985, și premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Două proze cu mult suspans, scrise într-un ritm alert și cu umor, cu un protagonist fermecător și isteț – jurnalistul Andrei Mladin, un detectiv fără voie, apărut prima oară în Atac în bibliotecă. Prima dintre proze a fost inspirată de un caz real. Poate de aeea a și atras atenția autorităților care au cerut editurii Eminescu să n-o tipărească. Autorul a trebuit să intervină masiv în textul inițial pentru a-și vedea, totuși, cartea publicată. Explicația acceptării sale se află la sfârșitul narațiunii. După ce rezolvase un caz încâlcit dintr-un oraș de provincie, unde cele mai înalte oficialități erau corupte și criminale, Andrei Mladin scrisese un articol despre tot ceea ce i se întâmplase acolo. Însă articolul nu apare. Prin urmare, mult clamata liberate a cuvântul era o minciună. Exista cenzură, presa nu era liberă. Cum de nu se prinsese nimeni de bomba plasată la sfârșit? S-au prins, însă, cititorii. Iar ultima frază a narațiunii le-a mers și mai mult la inimă: "Vocea plăcută a unui crainic anunță că, în toată țara, pentru încă o vreme, continuă să plouă." O aluzie la faptul că în România nimic nu se va schimba prea curând.
Duration: about 8 hours (07:54:22) Publishing date: 2022-10-24; Unabridged; Copyright Year: 2022. Copyright Statment: —