Join us on a literary world trip!
Add this book to bookshelf
Grey
Write a new comment Default profile 50px
Grey
Subscribe to read the full book or read the first pages for free!
All characters reduced
Fetița pierdută - cover

Fetița pierdută

Emily Gunnis

Publisher: Litera Media Group

  • 0
  • 0
  • 0

Summary

La treisprezece ani, Rebecca trece printr-un coșmar care o va urmări toată viața: într-un acces de furie, tatăl ei, un veteran traumatizat de ororile trăite în cel de-al Doilea Război Mondial, îi ucide mama, apoi se sinucide.
 
Peste ani, Iris și Jessie, fiicele Rebeccăi, știu că mama lor nu va vorbi niciodată despre acea noapte teribilă. Dar când Jessie dispare, cu bebelușul ei grav bolnav, Iris își dă seama că în trecut s-ar putea afla cheia dispariției surorii sale.
 
Trei generații de femei evoluează în capitole scurte, alerte, care ne poartă cu abilitate peste decenii, în trei momente decisive pentru destinul fiecăreia. Dincolo de intriga extrem de complicată și captivantă, cartea vorbește despre dramele specifice epocilor pe care le străbate: războiul cu distrugerile lui ireparabile; ordinea socială abuzivă care încalcă drepturile naturale ale femeilor; dilema alegerii între familie și profesie. Șapte decenii de secrete se dezvăluie pas cu pas, în cele mai neașteptate moduri, iar firele narațiunii, în sfârșit, se leagă.
 
•
 
„Total acaparator, tensionat și puternic. Un roman încărcat emoțional, obsedant, emoționant!“ Adele Parks
 
„Greu de lăsat din mână. Ritm rapid, intrigă strălucită și, uneori, extraordinar de trist… are toate caracteristicile unui bestseller.“ Lesley Pearse
 
„Pierdere, trădare și secrete vechi de decenii... Excepțional!“ Heat
 
„O carte cu adevărat strălucită și emoționantă.“ Karen Hamilton
Available since: 05/25/2021.

Other books that might interest you

  • Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes - cover

    Cum a ars-o Anghelescu o lună ca...

    Cristina Nemerovschi

    • 0
    • 0
    • 0
    Gigi Anghelescu are 39 de ani, patru luni, o săptămână, trei zile, șase ore, patru minute, câteva secunde și într-o dimineață ia hotărârea cea mare: să devină scriitor de succes. Pentru a porni în urmărirea visului său, își dă demisia de la banca unde lucrează. Vegheat și consiliat și în cele mai mici detalii de către cei doi prieteni apropiați, Georgescu și Mateescu, deja scriitori, Anghelescu face primii pași pe aventurosul drum al cuceririi lumii literare, despre care la început nu știe nimic. Urmărit de amintirea nefericitei iubiri din adolescență, pentru preafrumoasa Adina, dar și chinuit de dorința de a salva literatura de "impostori" – dintre care se distinge pregnant figura lui Cernătescu –, Anghelescu întâlnește cele mai șocante și mai colorate personaje, pe un drum unde, la final, îl va aștepta o surpriză de proporții uriașe.
    
    Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes te face să privești mai atent lucrurile din jur. Și să nu îți mai poți controla hohotele de râs.
    Show book
  • Anul gândirii magice - cover

    Anul gândirii magice

    Joan Didion

    • 0
    • 0
    • 0
    „Cartea lui Joan Didion vorbește despre detașare si eliberare; de asemenea, este un omagiu adus unui mariaj extraordinar." The New Yorker 
     
    Viața așa cum o știai se poate sfârși într-o clipă. Un infarct și întreaga structură a unei vieți în doi se năruie. Dar nu numai viața în doi. Moartea cuiva apropiat schimbă foarte mult lucrurile si pentru cei care îi supraviețuiesc. 
    Joan Didion descrie cu precizie chirurgicală anul de după moartea soțului ei, în care învață cum să trăiască din nou de una singură, într-un emoționant exercițiu de echilibristică printre amintiri si ceea ce trezesc ele. Si îi este cu atât mai greu cu cât, imediat după acest eveniment nefericit, trebuie să-și vegheze fiica grav bolnavă, aflată la rândul ei la limita dintre viață și moarte. 
    Un act terapeutic, făcut parcă să exorcizeze singurătatea și suferința, demonii cei mai cumpliți de după pierderea persoanei iubite. 
     
    „Anul gândirii magice este o operă de o surprinzătoare claritate și onestitate." The Washington Post Book World 
     
    Joan Didion (1934 - 2021) este autoarea a cinci romane și a paisprezece cărți de nonficțiune, printre care South and West și Where I Was From. Volumul ce reunește toate operele sale de nonficțiune, We Tell Ourselves Stories in Order to Live, a fost publicat de către Everyman’s Library în 2006. În seria Anansi. Ego a mai apărut volumul de memorii Nopți albastre.
    Show book
  • Cincizeci de umbre întunecate - cover

    Cincizeci de umbre întunecate

    E.L. James

    • 0
    • 0
    • 0
    Acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină.
    Intimidată de gusturile speciale şi secretele întunecate ale tânărului şi frumosului om de afaceri Christian Grey, Anastasia Steele se desparte de acesta şi îşi începe cariera la o editură din Seattle.
    Însă dorul de Christian o urmăreşte neîncetat, iar atunci când acesta îi propune un nou "contract", Anastasia nu poate rezista. Ei reîncep relaţia, iar Anastasia află mai multe despre trecutul chinuitor al iubitului ei pervertit, provocator şi măcinat de frământări.
    În timp ce Christian se luptă cu demonii săi interiori, Anastasia este nevoită să se confrunte cu furia şi invidia unei femei care a făcut parte din trecutul lui Grey şi trebuie să ia cea mai importantă decizie din viaţa sa.
    Citeşte cartea despre care vorbeşte toată lumea!
    Show book
  • Ticălos la patru ace - cover

    Ticălos la patru ace

    Penelope Ward, Vi Keeland,...

    • 0
    • 0
    • 0
    A început ca o dimineață obișnuită în tren. Când deodată m-am trezit că mă uit vrăjită la tipul care stătea de partea cealaltă a culoarului. Urla în telefon de parcă ar fi fost stăpânul lumii. Cine-și închipuia ticălosul ăsta la patru ace că este… Dumnezeu?
    De fapt, chiar arăta ca un zeu. Asta e faza.
    La stația unde trebuia să coboare, s-a ridicat brusc și a dispărut. Lăsându-și telefonul în tren.
    Aș fi putut să mă uit la toate fotografiile din el și să sun la unul dintre numere.
    Aș fi putut să păstrez telefonul bărbatului misterios zile în șir – în cele din urmă însă, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să i-l înapoiez.
    După ce am străbătut orașul până la compania lui șmecheră, a refuzat să mă vadă.
    Așa că am lăsat telefonul pe o masă în fața biroului în care se lăfăia ticălosul acela arogant.
    Nu m-am așteptat să-mi scrie.
    Nu m-am așteptat ca schimburile noastre de mesaje să fie atât de... incendiare.
    Nu m-am așteptat să mă îndrăgostesc de el – înainte chiar să ne fi întâlnit.
    
    "Cartea aceasta are de toate: e îndrăzneață, sexy, romantică, savuroasă. Te face să râzi, îți dă fiori, inima îți bate mai repede când o citești. Te face să te îndrăgostești!"
    Sheila's Book Corner
    Show book
  • Cât de aproape sunt ploile reci - cover

    Cât de aproape sunt ploile reci

    Bogdan Cosa

    • 0
    • 0
    • 0
    „Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale." Gabriela Adameșteanu 
     
    „Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." Bogdan-Alexandru Stănescu 
     
    „O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." Ștefan Baghiu
    Show book
  • Te doresc - cover

    Te doresc

    Federico Moccia

    • 0
    • 0
    • 0
    Continuarea bestsellerului "Trei metri deasupra cerului" de Federico Moccia.
    
    "Voi reuși vreodată să mă întorc acolo, unde doar îndrăgostiții trăiesc, la trei metri deasupra cerului?"
    
    După ce a trăit doi ani la New York, Step revine la Roma. Amintirea cu Babi l-a însoțit tot timpul și îi este frică de momentul când se va reîntâlni cu ea. Deodată, își dă seama că lucrurile s-au schimbat și puțin câte puțin va trebui să-și reconstruiască viața în Italia: să-și facă prieteni noi, să se angajeze, să înceapă o viață nouă...
    
    Când o cunoaște pe Gin, o fată veselă și frumoasă, își dă seama că poate să se îndrăgostească din nou. Dar nu este ușor să o uite pe Babi, iar când o revede, simte că toată lumea lui se dezechilibrează... Merită să încerci să retrăiești o poveste de dragoste trecută sau e mai bine s-o uiți pentru totdeauna?
    
    În volumul Te doresc, partea a doua a romanului "Trei metri de asupra cerului", Federico Moccia ne captivează cu un roman savuros care ne vorbește despre dorințe, dragoste și vise.
    Show book