Diaconul King Kong
James McBride
Când un tânăr traficant de droguri este împușcat în plină zi, în mijlocul cartierului, de un bețiv bătrân și pașnic cunoscut drept Sportcoat, lumea pare să stea în loc. Se țes teorii ale conspirației, se lansează ipoteze fanteziste, iar în tot acest timp improbabilul criminal reușește să pună poliția pe jar, iscă un război între bandele de traficanți, iar acțiunile lui au urmări nebănuite. Un Don Quijote alcoolic din Brooklynul anilor ’60, Sportcoat se numără printre cele mai memorabile personaje ale literaturii americane din ultimii ani.
„Mister ce trebuie dezlegat, roman polițist, farsă urbană și portret sociologic al Brooklynului din anii ’60: cartea lui McBride conține o multitudine de fațete interconectate.“ The New York Times
James McBride (n. 1957) este scriitor, muzician și scenarist. În 1996 a publicat un volum de memorii, The Color of Water. A Black Man’s Tribute to His White Mother, în careși povestește copilăria petrecută în sânul unei familii sărace de afroamericani, condusă cu mână de fier de o mamă evreică, care se convertește la creștinism. Cartea a rezistat doi ani în topurile de vânzări The New York Times și a vândut peste 2 milioane de exemplare. Romanul lui din 2002, Miracle at St. Anna, a fost ecranizat în 2008, în regia lui Spike Lee. Un alt roman, publicat în 2013, The Good Lord Bird (Pasărea Bunului Dumnezeu, Pandora M, 2015), a fost recompensat cu National Book Award. Cel mai recent, The Heaven and Earth Grocery Store (2023, în curs de traducere în seria Anansi.Contemporan), a creat o adevărată senzație în lumea literelor americane. James McBride cântă la saxofon și a făcut parte din formația Rock Bottom Remainders, alături de alți scriitori, printre care Stephen King, Amy Tan sau Barbara Kingsolver.
Ver livro