Moarte în ținutul secuilor
Caius Dobrescu
Narrador Dan Fințescu
Editora: Storyside
Sinopse
Adeseori se întrerupe. Face pauze. Cuvintele par să plutească în baloane de bandă desenate. Dar trebuie să aveți răbdare, așa cum are misterioasa persoană care îl înregistează. În ritmul ei bizar, mărturia lui Egon Fartaeș (german, după mama, român după tată, revenit după mult timp în țară și internat la dezalcoolizare) vă va purta prin amintirile grupului de umor absurd Parazitul prietenos, dominat de umbra marelui explorator al lumilor subterane, Vlad Lupu. Dar, mai ales, făcîndu-vă să străbateți, pe timp de zi sau noaptea, străzile întortocheate ale Brașovului sau magicul Ținut Secuiesc, vă va duce în inima unor teribile crime care leagă trecutul și viitorul. Este procurorul Hliza (mână dreaptă a unui fost vicecampion mondial la ping-pong devenit investitor în terenuri de golf periculoase pentru pădurile seculare ale Ținutului), la originea tragediei petrecute în anii 1980 într-un cămin de azilanți din RFG? Și unde a dispărut ultra-patrioata adolescentă Mădălina? Au toate acestea legătură cu osemintele celor împușcați fără judecată în anii '50, pe care le caută obsesiv prin creierii munților detectivul-arheolog Vlad Lupu? "Reîntors în țară din "Germa", Egon Fartaeș, a luat o țeapă urâtă rău, trezindu-se la dezintoxicare cu un reportofon în față. I-l întinde însă – un real noroc pentru cititor – o ființă galeșă care-l ajuta să-și amintească… Ruinele multiculturalității transilvane, trecute prin ciurul memoriei sale prolixe, când ludice și ironice, când nostalgice sau dramatice, sunt bântuite de morții vii ai comunismului defunct pe cale să comită o crimă oribilă. Însă, providențial, și de "investigatorul" Vlad Lupu, un reprezentant plin de adrenalină al populației majoritare, tovaraș pe cât de imprevizibil, pe atât de fidel al acestui horibilicribrifax saxonicus contemplativ. Nu numai un mind-game detectivistic româno-secuiesc, ci și expresia iubirii reale a lui Caius Dobrescu pentru ceea ce a mai rămas dintr-un spațiu cândva multi-cultural…" (Herbert Gruenwald) "Romanul lui Caius Dobrescu are toate ingredientele necesare unui thriller politic: o intrigă bine articulată, suspans, personaje pregnante, ce au ca punct de plecare persoane publice din imediata noastră realitate, ritm şi intensitate stilistică. Nimic în plus şi nimic în minus în această naraţiune ce surprinde dinamica unei lumi muribunde, ce se zbate să renască şi în care aproape nimic nu este ceea ce pare a fi." (Carmen Muşat)
Duração: aproximadamente 7 horas (06:37:44) Data de publicação: 24/10/2022; Unabridged; Copyright Year: 2022. Copyright Statment: —