Unisciti a noi in un viaggio nel mondo dei libri!
Aggiungi questo libro allo scaffale
Grey
Scrivi un nuovo commento Default profile 50px
Grey
Iscriviti per leggere l'intero libro o leggi le prime pagine gratuitamente!
All characters reduced
Amurgul democrației - Seducătoarea atracție a autoritarismului - cover

Amurgul democrației - Seducătoarea atracție a autoritarismului

Anne Applebaum

Casa editrice: Litera Media Group

  • 0
  • 0
  • 0

Sinossi

Un istoric câștigător al Premiului Pulitzer explică, într-un limbaj clar, de ce elitele din democrațiile mondiale sunt atrase de naționalism și de autoritarism. Din Statele Unite și Marea Britanie până în Europa continentală și dincolo de ea, democrația liberală este atacată, iar autoritarismul e în ascensiune. În Amurgul democrației, Anne Applebaum, istoric al atrocităților regimului sovietic și printre primii jurnaliști americani care au avertizat în privința tendințelor antidemocrate din Occident, explică ispita naționalismului și a autocrației. În aceste eseuri captivante, autoarea afirmă că sistemele politice cu opinii radicale sunt atrăgătoare, în special când sunt în beneficiul celor loiali și îi exclud pe toți ceilalți.
 
Liderii despotici nu conduc singuri; se bazează pe aliați politici, birocrați și figuri publice pentru a le pava drumul și a-i sprijini. Partidele autoritare și naționaliste apărute în democrațiile moderne oferă noi surse de avere sau de putere partizanilor. Applebaum descrie mulți dintre noii contestatari ai liberalismului din toată lumea, dovedind că folosesc teorii ale conspirației, polarizări politice, rețele sociale și chiar nostalgia pentru a schimba societăți.
 
Elegant scrisă și cu argumente pertinente, Amurgul democrației este o analiză sclipitoare a schimbărilor actuale și o imagine încurajatoare a drumului către revenirea la valori democrate.
 
 
 
„O relatare revelatoare și, uneori, șocantă, dar niciodată disperată a ascensiunii autoritarismului în Occident.“ Los Angeles Review of Books
 
„O lectură esențială pentru atacul său viguros asupra noii drepte din rândurile conservatorilor și pentru avertismentul documentat pe care îl transmite. Opiniile lui Applebaum sunt oportune în special fiindcă este un gânditor atent și un observator perspicace... O abordare educată, rațională și sinceră a realităților întunecate pe care le trăim.“ Kirkus Reviews
 
„Anne Applebaum este un istoric important al comunismului și un cercetător iscusit al politicilor contemporane. În această carte, Applebaum se concentrează asupra unei mari întrebări, care a preocupat-o profund atât în Europa, cât și în America: unde a greșit democrația? Această documentare scrisă cu inteligență și înțelegere este răspunsul ei.“ Timothy Snyder, autor On Tyranny
 
„Experiența de istoric a lui Applebaum și cunoștințele despre Europa și SUA contemporane scot la iveală elementele eterne, dar și distinctive definitorii pentru pericolele politice care ne amenință astăzi... Amurgul democrației ne oferă lecții despre îndelungata luptă dintre democrație și dictatură. Însă, poate cel mai important, despre cât de fragilă este de fapt democrația: supraviețuirea ei depinde de alegerile zilnice ale elitei și ale omului de rând.“ Sheri Berman, The Washington Post
 
„Cartea pe care trebuie să o citești pentru a înțelege ce înseamnă ascensiunea și conducerea lui Donald Trump pentru democrația de azi, nu numai în SUA, ci global.“ Ron Elving, NPR
Disponibile da: 10/11/2021.

Altri libri che potrebbero interessarti

  • Un viitor luminos - Crescut în Transilvania în umbra comunismului - cover

    Un viitor luminos - Crescut în...

    Teodor Flonta

    • 0
    • 0
    • 0
    Povestea tânărului Teodor se desfășoară pe fundalul dramei pe care familia și țara sa o trăiesc în zilele cumplite ale anilor 1950 într-o Românie stalinistă. În timp ce țările occidentale sunt angajate în reconstrucția postbelică, regimul comunist, impus românilor de Uniunea Sovietică, îi privează pe cetățenii săi de cele mai elementare libertăți și reduc un popor întreg la foame. 
    Regimul amenință să elimine familia Flonta, declarându-l pe Pavel, tatăl lui Teodor, chiabur, adică „dușman al poporului”. În consecință, Pavel este arestat, întemnițat și torturat. Când valul de persecuție atinge punctul culminant, este forțat să trăiască ascuns. O meserie pe care Pavel o învățase în tinerețe îl salvează: rușii, care extrag uraniu în Carpați pentru bomba lor atomică, îl angajează. Acolo, la mină, brațul lung al Securității, nu poate sa-l ajungă. 
    Și, din moment ce în comunism copiii trebuiau să sufere pentru „păcatele” pe care poliția secretă le atribuie părinților lor, Teodor suferă și el, încă de la o vârstă fragedă, nenumărate abuzuri: meritele sale nu sunt recunoscute în timpul școlii elementare, este expulzat din liceu și nu i se permite să dea examen la facultatea aleasă de el. 
    Când tânărul Teodor termină școala elementară, tatăl său îi face un cadou pe care îl dorea atât de mult. Era un radio cu tranzistori pe care îl va lua cu el peste tot. Într-o zi, în timp ce era la pășunat cu vacile lor, descoperă sunetul unei limbi frumoase: italiana. Din acel moment viața lui începe să se schimbe. În timp ce studiază limba italiană la Universitatea din București, întâlnește femeia viselor sale, Ariella, care îl va salva de comunism. 
    Căderea comunismului îl va găsi pe Teodor „la sfârșitul lumii” în Tasmania, în timp ce tatăl său, ultimul membru al familiei, va fi implicat în recuperarea terenului pe care comuniștii i-l confiscaseră cu zeci de ani mai devreme.
    Mostra libro
  • Instituții alegeri individuale și acțiune colectivă - cover

    Instituții alegeri individuale...

    Mihai Ungureanu

    • 0
    • 0
    • 0
    Volumul analizează fundamentele politicilor publice din perspectiva teoriei alegerii raționale. În prima parte sunt abordate teme din domeniul științei politice, cum ar fi comportamentul electoral al cetățenilor și al partidelor politice, interacțiunea dintre stat și grupurile de presiune, efectele formei birocratice de organizare a administrației publice, forma și mărimea legislativelor sau alegerea și efectele constituțiilor. Partea a doua include studii pe marginea unor teme asociate domeniilor sociologiei și dreptului, abordarea în mod unitar a acestor subiecte realizându-se cu ajutorul instrumentelor economiei neoclasice. Instituții, alegeri individuale și acțiune colectivă se adresează studenților și profesorilor de la facultățile de științe politice, administrație, sociologie și drept, precum și cercetătorilor din domeniul științelor sociale.
    Mostra libro
  • Relațiile internaționale contemporane: teme centrale în politica mondială - cover

    Relațiile internaționale...

    Daniel Biró

    • 0
    • 0
    • 0
    Volumul propune teme actuale – politica dezvoltării, terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, Lumea a Treia, disputele privind drepturile omului –, oferind, oriunde este posibil, o prezentare succintă a unei perspective românești asupra evoluțiilor internaționale. El este structurată tematic, și nu în funcție de diferitele curente de gândire, venind astfel în sprijinul cititorilor interesați în special de disciplinele relațiilor internaționale, studiilor europene și științelor politice. În același timp, lucrarea se adresează tuturor celor care doresc să-și dezvolte abilitățile de interpretare a evenimentelor curente din politica mondială.
    Mostra libro
  • Caietul 22 1934 Americanismul și fordismul - cover

    Caietul 22 1934 Americanismul și...

    Antonio Gramsci

    • 0
    • 0
    • 0
    Antonio Gramsci este, după Niccolò Machiavelli, al doilea mare gânditor politic italian publicat și tradus în Italia și în străinătate. Gramscianismul reprezintă un fenomen cultural recunoscut la nivel mondial, ce se regăsește în țări ca Marea Britanie, SUA, India sau America Latină.
    
     
    Silvio Suppa: „Astăzi, pentru a putea să ne apropiem corect de Gramsci și de gândirea sa, este nevoie să ne delimităm de multe dintre interpretările doctrinare ce au fost exprimate de-a lungul anilor și să-i recitim scrierile ca pe niște documente sau, mai bine spus, ca pe un sistem de documente care adună mii de pagini și care, din diferite motive, nu au încetat să vorbească și să facă să se vorbească despre ele. Scrierile sale nu au nici o legătură cu acea Europă care a rezultat ca urmare a acordurilor de la Yalta. Dintre notele din închisoare ale lui Gramsci, Americanismul și fordismul, în afara oricărui echivoc ideologic, este un studiu care conservă în primul rând capacitatea sa de cunoaștere și de comparație între caracteristicile productive ale vechii Europe și capitalismul de tip american, o formă a capitalismului care a constituit o noutate absolută pentru secolul XX. În lexicul gramscian, «fordismul» indică o puternică simbolistică industrială. Acest argument alimentează motive de reflecție independente de istoria conflictelor internaționale.”
    Mostra libro
  • Între Grexit și Brexit Cronica politică a celor mai recente crize europene - cover

    Între Grexit și Brexit Cronica...

    Cristian Preda

    • 0
    • 0
    • 0
    Volumul reunește 117 articole de analiză a fenomenului politic, scrise în perioada februarie 2014 – martie 2016, la invitația redacțiilor Adevărul și ziare.com. Pe lângă cele două riscuri majore ale ultimilor ani – ieșirea Greciei din zona euro și a Marii Britanii din Uniune –, sunt examinate evoluțiile interne ale celor 28 de țări membre ale UE, raportul dintre politica internă și cea de la Bruxelles, precum și modul de percepere a refugiaților.
    Mostra libro
  • Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci - cover

    Crearea statului italian în...

    Ioana Cristea Drăgulin

    • 0
    • 0
    • 0
    Volumul abordează teoretic și istoriografic cele mai importante categorii ale gânditorului politic Antonio Gramsci. Analiza Ioanei Cristea Drăgulin permite restituirea unității și continuității pe care tinde să le ascundă natura fragmentară a unei mari părți din opera gramsciană, reconectând într‑un cadru unitar apa­ratul conceptual complex pe care autorul îl diseminează pe parcursul Caietelor sale, într-un context cultural atât de îndepărtat de cel originar, când au fost scrise.
    Mostra libro